Despre demnitate si acceptarea destinului

De cateva zile devorez cu nesat o biografie a unui geniu inovator si ma incearca sentimente contradictorii. Intai de toate, sa ma apuc sa o citesc a fost un act de curaj, pentru ca personajul in sine este extrem de controversat si in acelasi timp atat de hulit si contestat.

Am ales aceasta biografie din sutele ce exista despre acest personaj in incercarea de a ma face sa ii inteleg existenta si cheile succesului colosal pe care il are si la acest moment in lume mi-a provocat oarece temerii.

 Nu am sa dau nume, gandindu-ma ca ne vom regasi multi in zicerile sale si cu dorinta de a nu blama absolut deloc. Poate ca cea mai frapanta a fost sintagma cu care isi coordona pasii vietii: " Nu ma tem sa o iau de la zero!"

Pornind de la aceasta sintagma m-am dus cu gandul la demnitatea pe care o regasesti in momentul cand nu mai ai nimic de pierdut, cand zarurile vietii au fost deja aruncate. Un fel de "Alea jacta est " cu viata ta.
Ultimul paragraf din carte este de a dreptul atat de asemanator cu etape din viata mea si probabil si a altor milioane de fiinte de pe acest pamant, insa regasirea in vorbele acestea spuse undeva la inceputul anilor 2000 a fost fabuloasa. Citez cateva dintre ele:

" Constientizarea faptului ca voi pleca in curand este cel mai important instrument pe care l-am intalnit vreodata, cel care m-a ajutat sa fac alegerile majore din viata. Pentru ca aproape totul - asteptarile, mandria, teama de esec- dispare pur si simplu in fata plecarii, lasand doar ceea ce-i cu adevarat important. ....

Nu exista niciun motiv pentru care sa nu iti urmezi chemarea inimii...

Timpul va este limitat, asa incat nu il irositi traind viata altcuiva. Nu va impotmoliti in dogme- adica in a trai cu rezultatele gandirii altora. Si cel mai important, aveti curajul de a va urma chemarea inimii. Orice altceva este secundar."

Demnitatea de a-ti accepta destinul este poate cea mai relevanta lectie de viata pe care o putem primi, insa si sa iti doresti sa lasi ceva demn in urma-ti este esential.

Astfel, o carte de la care nu aveam  mari asteptari a a devenit un fel de ritual initiatic al existentei, sub orice forma si cu orice sacrificii.

Si poate ca initierea abia acum capata valente majore in viata mea solitara, insa cu adevarat va fi un ritual cand voi reusi sa ma dedic 100% unui nou proiect, acela de a fi gardianul ingeriilor- copii cu suflet pur si inocenta specifica. De-abia atunci pot sa imi accept destinul si pot sa spun ca si personajul meu: " Vreau sa las o urma care sa dainuie in lume" si urma aceasta sa fie atat de puternica incat sa pot spune si : Viata este intelgenta si lucrurile nu sunt deloc aleatorii sau intamplatoare... nici chiar in viata mea!!

Adio tara, adio mama!

"Am crescut pe maidan, cu cheia de gat, am avut zile proaste si am avut zile bune, am iubit matematica si am urat geografia, iar copilaria mea s-a scurs asa cum a inceput, pe nesimtite.
Am crescut si m-am transformat intr-un matur responsabil ar zice unii, naiv ar zice altii. Am crezut ca votul meu va conta. Am crezut ca daca stau la semafor in timp ce toti ceilalti trec pe rosu, vor lua si altii aminte. Am crezut ca daca nu arunc gunoaie pe jos, daca reciclez, daca aleg materialele biodegradabile, vom avea un oras si o tara mai curate. Am crezut ca daca imi platesc toate contributiile parintii mei vor avea o pensie decenta iar copiii mei o educatie buna.
Am crezut ca daca donez din putinii mei bani, se vor face lucruri bune cu banii aia. Si am crezut ca daca voi lucra neplatit peste program, in week-end-uri si in concediu, firmei ii va merge bine si, in timp, imi va merge si mie mai bine. Am crezut ca daca platesc intotdeauna biletul de calatorie cu trenul si autobuzul, vom avea mijloace de transport curate si puse la punct. Am crezut ca daca aleg sa-mi las masina acasa si ii incurajez si pe altii sa faca asa, vom avea mai putine blocaje in trafic.
Am crezut in multe. Si am sperat ca numarul celor ca mine creste. Ca tinerii aleg un alt stil de viata. Unul mai corect, mai curat, mai bun.
Insa anii trec iar rezultatele imi ingreuneaza principiile ca un jug pus pe un cal prea slab ca sa mai traga. Si astfel, incet incet, am ajuns la concluzia ca interesele politicienilor nu sunt si ale oamenilor, ca mersul pe bicicleta intr-un oras de-al nostru este nu ecologic si sanatos ci foarte periculos, ca orele pierdute certandu-te cu functionarii publici sunt nereturnabile, ca daca ii tii pumnii sa fie adoptata unei legi necesare ti-i vei da apoi singur in cap pentru ca a fost facuta prost, ca daca se construieste un pod nou pentru fluidizarea traficului, toate masinile se vor bloca la urmatorul semafor, pus prea aproape de noua constructie. Ca daca refuzi sa dai partea unui medic ai 30% sanse sa dai peste cineva care vrea sa salveze vieti si 70% peste cineva care nici nu se va uita la tine pentru ca bugetarii sunt impartiti intre spagari si muritori de foame.
Am ajuns la concluzia ca daca esti bun, esti prost. Ca daca esti "jmecher", esti tare.

Asta vreau sa vada si sa invete copiii mei? Ca principiile nu au valoare, ca munca nu are valoare, ca opiniile nu au valoare, ca legile nu au valoare, ca vietile nu au valoare, ca spaga este autoritatea suprema?

Cand ai de ales intre a-ti vedea parintii neputinciosi, in lacrimi ca le pleaca unicul copil, si a-ti vedea copiii fara viitor, nu poti decat sa te desprinzi cu inima grea de lumea pe care o stiai si sa privesti inainte, catre noi locuri si o noua viata. Plec precum un invingator, la mai bine? Nu. Plec precum un invins, care nu a reusit sa faca un loc mai bun din tara sa, iar asta ii va fi crucea."
Si unde mai pui ca fiecare dintre noi se poate regasi in constatarile de mai sus, doar daca ar avea curajul sa priveasca sincer la ceea ce il inconjoara...

Next Steve- un experiment reusit

Cand te gandesti ca surprizele frumoase, vin pe neasteptate si trec lasandu-ti in urma experiente de neuitatat, mai ca iti vine sa iti spui in sinea ta: Ce bine ca s-a intamplat sa fac parte din aceasta minune!

O surpriza frumoasa si colosala pentru mine ca parinte s-a dovedit a fi participarea fiului meu cel mare la un experiment de viata si trairi frumoase- Next Steve!

Copii frumosi si ambitiosi au pus la cale un proiect surprinzator pentru Romania. Nu stiu cum a luat nastere proiectul , nu stiu ce demoni launtrici au impins acesti tineri, pe care i-as fi vazut in cluburi, numai creand experimente de acest fel nu. Si chiar daca au pornit de la fondatorul Apple, Steve Jobs si crezurile sale din viata sa creatoare: Think different, Love what you do and Get it right, principii de altfel greu de implementat la adulti, nu mai spun de copii atat de mutilati sufleteste intr-o scoala cu o rigurozitate demna de secolul al XIX-lea, nici de cum de vremurile actuale. Si chiar daca ideea este minunat sustinut in State de adevarate scoli de valori pentru copii. Si chiar daca....

Importante sunt faptele: sa iti doresti sa pui bazele unor formari ( training-uri pe diverse tematici: de la motivationale, de comunicare si pana la leadership si strategii de marketing si vanzari ) a unei noi generatii de antreprenori si lideri ai Romaniei, se constituie intr-o reala provocare si care, intr-un final, s-a dovedit a fi o poveste de succes. O poveste de succes a unor tineri , carora merita sa le mentionez numele, Claudia Suhov si Andrei Stefan, tineri care prin aceasta activitate, si-au castigat respectul meu, al acelui parinte demoralizat de insuccesul scolii romanesti actuale si imi doresc sa descopar alti minunati tineri, care la fel de implicati, sa devoaleze fiului meu, cat de minunat este sa fii tu insuti, sa gandesti si sa spui ceea ce gandesti, sa iti doresti sa " atingi" cerul viselor celor mai nebunesti din fiinta ta.

Si ca o concluzie a ceea ce am incercat sa redau despre aceasta companie, este faptul ca minunatii copii au fost premiati de catre BCR in cadrul Junior Achivement Romania  ca fiind compania anului 2012 si pe care cu mandrie ii voi urmari intre 6 si 7 iulie, cu gandul fericit ca vor face o figura frumoasa la Skopje- Macedonia in cadrul Europe Entreprise Challange.

Ce a invatat fiul meu? Pentru inceput a invatat ca poate avea incredere in EL, ca nu e singur, ca se poate identifica cu alti copii de varsta lui, ca poate realiza lucruri frumoase si ca poate sa treaca dincolo de barierele mintii, doar sa isi doreasca sa gandeasca diferit.Aceste trairi nu ar fi reusit fara aportul genailului si copilului minunat care a ramas: trainer-ul Alexandru Molnar. O descoperire minunata pentru mine ca om si caruia ii doresc la cat mai multe training-uri pentru copii si cu copii pentru ca Ei reusesc sa ii scoata tot ceea ce e mai bun din EL. Asa cum l-a vazut fiul meu, un copil ca si el, cu toate ca banuiesc ca trece cu usurinta de 25 de ani, insa felul in care a stiut sa ii plimbe prin ungherele si framnatarile interioare, este demn de toata lauda.

Ce a invatat parintele? Ca gradul de toleranta trebuie sa fie maxim. Ca niciodata nu e prea tarziu sa schimbi ceva gresit in tine si ca e normal sa ai ezitari si framantari in felul in care il conduci spre viata pe pruncul tau.

Ce imi doresc: sa construiesc Vise!