Maitreyi sau Cum sa absolutizezi o Iubire in viata

 Intr-un din diminetile mele fugare, un afis pe un stalp din centrul orasului mi-a atras atentia: Maitreyi

Ca in " A la recherche de temps perdu", memoria mea involutara m-a dus cu gandul la zilele si noptile mele de adolescenta. Eleva fiind la un liceu cu profil de istorie in limbra franceza, devoram cu nesatul acelor ani tot ce imi pica in mana scris de Mircea Eliade. Poate ca am inceput altfel: cu Istoria Religiilor, acel tratat greu de digerat, dar atat de complet al celui mai mare scriitor in domeniu pe care l-a dat tara noastra. 

Bineinteles ca a urmat si " Romanul adolescentului miop", o seama de  biografii despre si cu El si intr-un final mi-am zis ca e timpul sa citesc MAITREYI. Toti imi vorbeau despre fata care i-a fermecat tineretea lui Eliade, despre ROLUL absolut la care o ridicase, despre acea DEVI care te facea si pe tine, european sa visezi la o lume misterioasa si intangibila. Cum eu urmasem procesul invers al descoperirii operelor lui, mi-am zis de ce nu? Ce a urmat a fost o chintesenta a idolatrizarii femeii, dar nu cea indiene, ci adevarata femeie in ochii unui barbat misterios si insetat de cunoastere. Ca sa am tabloul complet a urmat " Dragostea nu moare", raspunsul pe care Maitreyi Devi i l-a dat Maestrului la 42 de ani. Insa cu ceea ce am ramas in suflet, chiar si dupa 20 de ani de la ultima carte citita despre Mircea Eliade il constituie momentul reintalnirii dintre cei doi, la New York sau mai bine zis refuzul lui Eliade de a-o privi in ochi pe cea de acum 40 de ani, din visele sale de adolescent. Intalnirea atat de tulburator descrisa de DEVI este impresionanata. Maestrul o asezase intre iubirile perfecte ale vietii sale si idolatria  trebuia sa ramana acolo, in sufletul lui de tanar venit in casa lui Surendranath Dasgupta. Atunci nu am inteles gestul lui Eliade, intr-un fel l-am condamnat. Azi insa, cu intelepciunea varstei pot spune cu certitudine: adevarate iubiri nu mor niciodata si se intamplata o data in viata. 

Astazi, acest afis ma face sa visez: Maitreyi interpretata la 60 de ani de Maia, trebuie ca este un adevarat act artistic. Si cum toate experientele frumoase au un debut, sper sa -o vad pe Maia in interpretarea regizorala a lui Chris Simion si sa pot spune la randu-mi: Da, Mircea Eliade a traiat o iubire absoluta!::))

Return to NEXTSTEVE- prima campanie initiata in Romania pentru dezvoltare personala copii intre 10 si 15 ani

Next Steve   : o incantare pe fiul meu, o intamplare fericita pentru parintii lui ca au accesat acest  tip de training. De mult eram in cautarea unui asemenea tip de training. Sebastian e un copil timid, lipsit de increderea in sine si putin comunicativ. Aveam nevoie de deschidere, dincolo de relatia parinte/ copil sau copil/ profesor sau copil/ bunici.
 www.nextsteve.ro
Eram oarecum ingrijorata ca nevoia pe care fiul meu nu o detecta, dar eu o simteam, nu puteam sa i-o satisfac.

Intr-una din zilele mele de accesare a site-ului www.romaniapozitiva. ro, in ideea ca exista si altceva ce ma poate retine pe aceste meleaguri, ceva ce pot construi pentru un viitor altfel pentru copiii nostri, am primit un link de teasing: Fii urmatorul STEVE::)) Oare ce vroia sa spuna? Curiozitatea m-a impins si bine a facut.

A durat 5 minute sa ma decid ca : This is it! De acest training are nevoie Sebastian. Impreuna cu prietenul lui Alex au purces intr-o sambata, flancati de parinti sa descopere Who is next Steve? Ce a urmat este o poveste frumoasa, o initiativa demna de aplaudat a doi tineri, Claudia S si Andrei S, tineri care au inteles nevoia acuta a copiilor din aceasta generatie: Sa fie ei insisi, originali, sa gandeasca diferit, sa le placa ceea ce fac si sa o faca corect! Povestea nu are happy-end, ci TO BE CONTINUED!

O usa inchisa_ Exercitiu de imaginatie

USI INCHISE- un  exercitiu de imaginatie

Azi am inchis o usa, una din acele usi pe care as fi vrut sa pasesc fara teama de a privi in urma-mi. Si totusi, pentru prima data in viata mi s-a deschis o usa si eu am inchis-o inainte chiar si de a explora cu ochii sufletului si a simturilor. Dincolo de usa era o silueta, puternica si impunatoare, dar nu asta era atractia majora; privirea era tulburatoare si imi " dezbraca" ungherele inimii nepatrunse si neumblate pana acel moment.

Si totusi azi am decis sa inchid o usa, una dintre acele usi pe care as fi vrut sa pasesc pentru ca ce mi se releva in cel mai mic coltisor al sufletului, nu ma traisem niciodata.
Nu am sa stiu niciodata daca usa pe care am inchis-o era o dorinta de ambele parti. Nu am sa stiu nicioadata ce ma astepta dincolo de acea usa; Dorinta mea era sa ma las purtata de pasii alchimiei  ce o intrezaream.

Si totusi azi am decis sa inchid USA ce mi-ar fi adus jumatatea sufletului meu.
Am abandonat inainte de a imi da seama de ce simt asa, de ce ma rascolesc niste priviri si vorbe seci, reci si fade.

Cu siguranta lectia de viata mi-am primit-o AZI si decizia pe care am luat-o dintr-un impuls ma va salva sau nu: oricum sufletul meu a devenit mai pustiit si gol de continut.

Azi mi-am refuzat sa traiesc pentru mine. Oare de ce? Nebanuite sunt caile destinului, iar eu mi l-am decis intr-o fractiune de secunda, unilateral si fara echivoc.

Nu voi stii niciodata ce se ascundea dincolo de chipul impenetrabil din fata mea si cred ca nu voi stii decat in alta viata ce mi-ar fi fost dat sa traiesc.

Si totusi usa se va mai deschide? Dincolo de ea e o silueta: puternica, implacabila, copilaroasa, poznasa si in acelasi timp, impenetrabila. Destinul mi-a jucat cea mai dureroasa festa: mi-a deschis o usa si mi-a inchis-o implacabil cu  mana fragiala a unui final, far` de inceput!

Si nu stiam cat te iubesc

Stefan Iordache ma rascoleste ori de cate ori il ascult. Cu vocea sa grava si ampla, cu tristetea si profunzimea cu care ne recita, ma duce cu gandul la urmatoarea constatare: orele trec si zile mele devin din ce in ce mai triste. Inconjurata de oameni trunchiati sufleteste, cu vanitati minuscule si lipsiti de idealuri si sperante, ma face sa ma intreb: Oare de ce si pana cand?

Sunt intr- o continua sete de iubire... oare cine mi-o potoleste in viata asta a mea fugara si traita la maximum, ca si cand azi ar fi ultima mea zi pe aceste meleaguri?

As avea nevoie doar de 9 ore, 9 zile, 9 saptamani, 9 luni , dar NU am timp de 9 ani!!!

 Timpul meu se scurge atat de rapid si eu prin el, cu el si mereu cu credinta ca 9 va fi numarul meu norocos!::)

www.nextsteve.ro

Azi am primit o invitatie foarte interesanta.. To be next Steve! Toti copiii intre 10-12 ani au ocazia sa se descopere, sa gandeasca si sa devina un alt STEVE... nu unul oarecare, ci STEVE JOBS! Bineinteles ca unul dintre cei doi fii ai mei va participa la acest training. Deci wwww.nextsteve.ro

 Intrebarea ramane: Sa fim noi insine, sa ne depasim ca entitati si cea mai grea intrebare mi se pare: Sa dezvoltam in copiii nostri creativitatea?