Despre demnitate si acceptarea destinului

De cateva zile devorez cu nesat o biografie a unui geniu inovator si ma incearca sentimente contradictorii. Intai de toate, sa ma apuc sa o citesc a fost un act de curaj, pentru ca personajul in sine este extrem de controversat si in acelasi timp atat de hulit si contestat.

Am ales aceasta biografie din sutele ce exista despre acest personaj in incercarea de a ma face sa ii inteleg existenta si cheile succesului colosal pe care il are si la acest moment in lume mi-a provocat oarece temerii.

 Nu am sa dau nume, gandindu-ma ca ne vom regasi multi in zicerile sale si cu dorinta de a nu blama absolut deloc. Poate ca cea mai frapanta a fost sintagma cu care isi coordona pasii vietii: " Nu ma tem sa o iau de la zero!"

Pornind de la aceasta sintagma m-am dus cu gandul la demnitatea pe care o regasesti in momentul cand nu mai ai nimic de pierdut, cand zarurile vietii au fost deja aruncate. Un fel de "Alea jacta est " cu viata ta.
Ultimul paragraf din carte este de a dreptul atat de asemanator cu etape din viata mea si probabil si a altor milioane de fiinte de pe acest pamant, insa regasirea in vorbele acestea spuse undeva la inceputul anilor 2000 a fost fabuloasa. Citez cateva dintre ele:

" Constientizarea faptului ca voi pleca in curand este cel mai important instrument pe care l-am intalnit vreodata, cel care m-a ajutat sa fac alegerile majore din viata. Pentru ca aproape totul - asteptarile, mandria, teama de esec- dispare pur si simplu in fata plecarii, lasand doar ceea ce-i cu adevarat important. ....

Nu exista niciun motiv pentru care sa nu iti urmezi chemarea inimii...

Timpul va este limitat, asa incat nu il irositi traind viata altcuiva. Nu va impotmoliti in dogme- adica in a trai cu rezultatele gandirii altora. Si cel mai important, aveti curajul de a va urma chemarea inimii. Orice altceva este secundar."

Demnitatea de a-ti accepta destinul este poate cea mai relevanta lectie de viata pe care o putem primi, insa si sa iti doresti sa lasi ceva demn in urma-ti este esential.

Astfel, o carte de la care nu aveam  mari asteptari a a devenit un fel de ritual initiatic al existentei, sub orice forma si cu orice sacrificii.

Si poate ca initierea abia acum capata valente majore in viata mea solitara, insa cu adevarat va fi un ritual cand voi reusi sa ma dedic 100% unui nou proiect, acela de a fi gardianul ingeriilor- copii cu suflet pur si inocenta specifica. De-abia atunci pot sa imi accept destinul si pot sa spun ca si personajul meu: " Vreau sa las o urma care sa dainuie in lume" si urma aceasta sa fie atat de puternica incat sa pot spune si : Viata este intelgenta si lucrurile nu sunt deloc aleatorii sau intamplatoare... nici chiar in viata mea!!