Am crede ca dublul limbaj ne urmareste permanent in conversatiile noastre, fie ele profesionale sau personale.
Candva William Golding in cartea sa denumita chiar " Double Tongue" transpunea in paginiile sale o complicata si nuantata poveste despre credinta, despre crespuscul unei lumi, dar si despre intimitatea ca refugiu aspru, care se cere construit prin alegere personala si curaj.. si toate astea prin vocea feminina a personajului lui central: Arieka.
Azi, fara nicio legatura aparenta, printr-un moment de strafulgerare, mi-am adus aminte de Arieka si zbaterea ei de a da viata unui limbaj care sa spuna exact ceea ce simte si nu ceea ce transpare.
Cuvintele dor, mai e nevoie de o vreo confirmare? Nu!
Cuvintele pot fi arme cu 2 taisuri, mai e nevoie de vreo confirmare? Nu!
Cuvintele simtite, dar spuse intr-o alta forma, vor arata intotdeuna pentru interlocutor cel putin dualitatea limbajului in care a incadrat conversatia.
Si totusi, cautarile mele interioare m-au dus cu gandul la refrenul unui cantec simpatic din 1974 ( ce an!): Paroles, Paroles, simpatic prin prisma vocii Dalidei si grav prin recitarile lui Alain Delon.
Ma bantuie o sintagma din acest cantec. Dalida cu vocea suava: "Caramel, bonbons et chocolat" si vocea grava a lui Alain Delon zicand "Pardon, je ne te comprends pas!".
Spre final, dupa incursiunea mea interioara in 2 lumi atat de diferite ale CUVANTULUI ( lumea cuvantului lui Golding din apropiatul an 2009 si lumea cuvantului puternic si poznas al Dalidei si al lui Alain Delon din indepartatul an 1974), mi-am certificat ca totul depinde de perceptie si de dorinta launtrica a fiintei mele.
Interogatia ramane: Imi doresc cuvantul dur sau cel suav?
No comments:
Post a Comment